Nicolae LABIS – Zurgalaul…   1 comment


Zurgalaul…

Nicolae LABIS

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,
Pe bărăgane vânturile ţipă,
Somn neclintit de iarbă şi de brad
Învăluieşte munţii sub aripă.
Cu clinchete zglobii din dunga văii
Răsună zurgălăii argintii;
S-apropie de geamuri zurgălăii
Certându-se cu glasuri de copii.
Întregi, întinderile ţării mele
De sunete voioase se cuprind
Şi împleteşte glasuri subţirele
Acest şăgalnic, aşteptat colind…

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,
Un zurgălău mai răsuna stingher,
Poate-un copil întârziat de ceată
Şi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,
Suna c-o nefirească dăruire,
Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol…
Pălind, cuprins de-o veche amintire,
Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol.

…Eram firav, parcă bătut de vânt,
Iar tata dus în marşul surd, de chin,
Poate-n tranşeu, ori poate în mormânt,
Oricum departe, în pământ străin.
De groaza avioanelor, prin sate,
S-au tras peste ferestre foi de cort.
Orbeau ferestrele întunecate
Ca într-un sat de multă vreme mort.

O cetină c-un fir de lumânare
Şi c-o mărgică smulsă din suman
Vestea că, pe vântoase reci, călare,
Din viaţa noastră-a mai trecut un an.
Zăvozii nu lătrau în bătătură,
Ci scheunau cu vântul pe sub uşi.
Flăcăii nu mai ajungeau să ure
Pe la fereşti, de unde erau duşi.

Plutea încremenită o tăcere…
Nici urători, nici câini, nimic, pustiu,
Când, deodată, ca o adiere,
Cu glas scâncit, tremurător şi viu,
S-a auzit un zurgălău cum sună
Îndepărtat, cum sună subţirel,
De parcă nopţii ar fi vrut să-i spună
Durerile ştiute doar de el.

Se auzea de undeva, din vale,
Şi vântul îneca în răbufniri,
Parcă plângea încet metalul, moale,
În palmele-ngheţate şi subţiri.
Şi mama sta aşa cu faţa udă,
Cu gândul dus la tata, ascultând
De unde-i el, nu poate să audă
Şi poate nu va auzi nicicând,
Că poate-acolo, în această clipă,
Învăluită-n viscol uriaş,
Vreo pasăre de noapte, rece, ţipă
Lângă bocancii aspri de ostaş…

Am ascultat până spre dimineaţă
Cu fruntea rezemată de uşor
Şi mama şi-a dus palmele la faţă
Şi mi-a părut că râde-ncetişor.
Îl auzeam la geamuri şi la uşă,
Afară, undeva în infinit…
Cutremurat de friguri şi de tusă,
În clinchetele lui am adormit.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
E Anul Nou. Ştiam noi ce mâine fi-va
Şi ce-o să mai aducă anul nou?
Un zurgălău stingher din nou porni-va
Prin sate durerosul lui ecou?

Voi, oameni ai pământului, uitarea
S-a aşternut pe sânge, scrum şi fier?
N-aţi cunoscut ce-nseamnă aşteptarea
Şi ce înseamnă-un zurgălău stingher?

– Am cunoscut cu toţi durerea ce e.
Avem la masă câte-un scaun gol.
Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie
Ei, alchimiştii noului pârjol!

Nicicând noi nu vom îngrăşa ogoare
Aşa cum ei ne văd în visul lor,
Prin bălării de foc, nimicitoare,
Sub pălării de foc, nimicitor.

Sculaţi, voi, boieri mari, s-arată zorii,
Voci tragice pe vânturi se aprind.
Treziţi-vă, vă vin colindătorii,
Acuzatorii, asprul lor colind.

Anunțuri

One response to “Nicolae LABIS – Zurgalaul…

Subscribe to comments with RSS.

  1. apropo merci de comment de pe blog sper sa mai intri si alta data si daca ai timp intra si tu pe filme cu vampiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: