Archive for Mai 2011

Miroase a iarna. Miroase teribil de frumos, de curat, de inaltator…   Leave a comment

Marti 03 noiembrie 2009

Ora 2:53:19 PM GMT

Miroase a iarna. Miroase teribil de frumos, de curat, de inaltator…

Miroase a iarna. Miroase teribil de frumos, de curat, de inaltator… Miroase a brazi incarcati cu zapada din toate iernile pe care le-am trait pina acum. Miroase a frig. Frigul miroase intr-un fel care nu se poate descrie in cuvinte. Cuvintele nu-l cuprind, nu-l ating… nu-l simt dar mai ales nu-l inteleg… Frigul ma pazeste de rau, de infectia morala care a atins imbolnavind mai toata societatea noastra, post, post,post decembrista…

Imi imaginez de pe acum culorile luminitelor pe care am sa le insir pe peretii casei… Iubesc pilpiirea calda dinlauntrul atmosferei ce-o voi desena, atunci cind voi simti nevoia sa-mi desenez propria-mi Iarna… doar atunci…

Umarul mi se desprinse, cazind intr-un vacarm asurzitor. Toti muschii fetei au receptionat evenimentul. Numai nervii virfurilor degetelor mele nu au reactionat in nici un fel. Pesemne , ca se asteptau la un asemenea deznodamint… Tipete de graur impuscat mi-au intunecat vederea pret de citeva secunde si Orizontul albastriu s-a deschis deodata – parca – intr-o adinca si prea-cucernica plecaciune… O mie de mecanisme ale durerii prinsera a se jelui neghiob ca dupa o pierdere cu adevarat esentiala… O mie de mecanisme ale durerii mute, jeluindu-se apasator, luminau tariile cerului la jumatatea care vine imediat dupa primul miez al seninului noptii geroase de noiembrie neasteptat… Atunci am simtit taietura, din genunchii neindoiti de atita amar de vreme..si m-am gindit:

A venit timpul sa cad… A venit timpul sa cad…

Dealuri de nisip de aur imi asteptau caderea… Intinderea lor, imi astepta ingenuncherea.. Uscaciunea nebanuita imi dorea fringerea… Numai genunchii mei se incapatinau sa ma sustina pina la capatul de dincolo de Riu… Nu i-am simtit niciodata atit de aproape ( pe genunchi )… nu mi i-am imaginat atit de drepti…

Nu mi-am imaginat niciodata fringerea… Nu i-am prins niciodata intentia… Nu mi-am imaginat niciodata fringerea in nici un fel… Nu i-am dat importanta. Si la urma urmei , de ce i-as fi dat importanta?….Merita atentia importantei mele??..  Nu stiu, si poate nu am sa stiu nicicind… Dar ce importanta mai are??… tocmai acum cind, din aducerile mele aminte coboara despletita singura mea copilarie desculta…mirosind a amintire deloc digithala…

Miroase a iarna. Miroase teribil de frumos, de curat, de inaltator… Miroase a brazi incarcati cu zapada din toate iernile pe care le-am trait pina acum. Miroase a frig. Frigul miroase intr-un fel care nu se poate descrie in cuvinte. Cuvintele nu-l cuprind, nu-l ating…nu-l invelesc… nu-l simt dar mai ales nu-l inteleg… Frigul ma pazeste de rau, de infectia morala care a atins imbolnavind grav mai toata societatea noastra, post, post, post decembrista…

Anunțuri

…inainthe de TRECERE…   4 comments

…inainthe de TRECERE…

RUINE de TIMPH…   Leave a comment

RUINE de TIMPH…

Ina Simona CIRLAN – Aphophis, asteroidul de Cocorăşti…   4 comments

Aphophis, asteroidul de Cocorăşti…

Ina Simona CIRLAN

– Rodica, lasă, dragă, cartea aia deoparte! Uite, vezi c-am avut dreptate? Nici vorbă de ploaie. Soare, aer, verdeaţă, trei cartoane de mititei şi noi doi în colțișorul ăsta minunat. I-auzi cum ciripesc păsărelele…
– Nu ciripesc, Nae, croncăne. Unde-ai văzut, tu, ciori să ciripească?
– Lasă, dragă, ciorile-s cu treaba lor, uite colo, nişte vrăbiuţe. Vreascuri uscate să căutăm şi-un cântec vesel să cântăm, tra-la-la…
– Vaaai, Nae, vai, nenorocire!
– Nu-mi spune! Ai uitat micii!
– Nae, nenorocire îţi spun! Cât e ceasul?
– Să tot fie trei, până-am făcut plinul, până am urcat dealul, până-am coborât valea…
-Trei… şi data, ce dată e azi?
– Trei, trei august, prima zi de concediu, dragă, ai uitat? Ce ţi se întâmplă? Te-ai lovit la cap, ţi-a intrat ceva în ureche?
– Năicăăă…
– Au! Nu striga, dragă, sunt aici. Uite, cu-cu, cu-cu! Mă vezi?
– Vine, peste jumătate de oră, vine!
– Eram sigur! Ai chemat-o pe maică-ta!
– Asteroidul vine, Nae! Ne găseşte…
– Ei, cum o să ne găsească, dragă, n-am spus la nimeni unde plecăm.
– Ne găseşte, Nae, ne găseşte şi-n gaură de şarpe, nu pricepi?
– Nu.
– Nae, ce e un asteroid?
– Pe mine mă întrebi?
– Pe tine, mai vezi tu alte anima viva, pe aici?
– M-am săturat! De când ai fost la soră-ta în Italia, nu faci decât să mă jigneşti…
– Nae, n-avem timp de orgolii, asteroidul ăsta e pe traiectoria pământului şi-o să-l lovească fix peste douăzeci şi cinci de minute, înțelegi?
– Ete! Da’, de unde ştii tu, dragă, ce-o să facă asteroidul. Vă-ntâlniţi?
– Asteroidul ăsta e un bolovan, Naeee! Ai ochelarii? Ia, citeşte aici!
– Ce să fac dragă cu ochelarii, la grătar? C-am zis şi eu, mă duc: servesc o bere, mănânc un mic, aer curat, scot bancheta de la maşina şi trag un pui de somn,…
– Bine. Îţi citesc eu, ascultă: ” Familiile de asteroizi se nasc din ciocnirea unui asteroid gigantic cu o planetă sau cu alte corpuri ceresti. Daca, de exemplu, asteroidul-părinte se ciocneste de Jupiter, copiii sai, numiti geoasteroizi, vor bombarda Luna si Terra, cu efecte devastatoare, în circa 2 milioane de ani…”
– A, păi vezi, ehe, ce atâta grabă?
– Păi tocmai aia e, Nae, c-a trecut.
– Să fie sănătos atunci!
– Timpul a trecut, Nae, timpul. Astăzi, la ora trei şi treizecişicinci de minute, se împlinesc exact două milioane de ani de la ciocnire şi-un copil din ăsta va ciocni pământul.
– Pfui, drace! Dacă asta nu-i ghinion atunci, ce-i? Scap de soacră-mea, de cumnată-miu, de Lică, de datorii la bloc, vin să servesc şi eu o bere şi să mânânc un mic, exact, după două milioane de ani.
– Of-of, ce nenorocire!
– Nu plânge, Rodico, nu plânge… poate nu e adevărat…
– E adevărat, au spus şi la Otv, Nae.
– Serios?
– Da, îl aşteptau să intre în direct, ca pe fantoma Cătălina.
– Ei, păi vezi? Fantoma n-a venit, n-o să vină nici asteroidul, nu-s serioşi.
– Dar ce vină are domnu’ Dan, dragă, fiecare e liber să facă ce vrea, nu te poţi băga peste liberul arbitrul al nimănui!
– Păi şi asteroidul ăsta are?
– Ce să aibă?
– Arbitru’ de ăsta …
– Păi, de unde să aibă, doar vine din spaţiu, n-are.
– Asta înseamnă că se duce la emisiune?
– Ştiu şi eu! E un bolovan, Nae,
– Şi ce? N-ai mai văzut bolovani la televizor?
– Ei şi tu acuma!
– Ş-apoi unde e Bucureştiu’ şi unde-s Cocorăştii? Dacă se duce acolo, nu poate să ajungă aici. Oricât o fi el de asteroid, nu poate fi în două locuri deodată! N-am dreptate?
– S-ar putea să ai…
– Sigur că am! Ştii cum se zice: morţii cu morţii, bolovanii cu bolovanii dar micii fără muştar şi bere, n-au niciun chichirez. Hai, să facem repede focul, mâncăm şi deseară ne uităm la reluări să vedem care-i treaba cu asteroidul.
– Poate nici n-o să cadă, mai ştii?

Până in acest punct, ascuns in spatele unui stejar, asteroidul Aphophis trase cu ureche la conversaţia celor doi. Apoi, bruc, c-un scurt moment de rotire în jurul cozii şi o motivaţie cu siguranţă mai mare decât forţa gravitaţională, Aphophis o zbughi spre înaltul cerului, acolo, de unde venise.

Nu vom şti niciodată ce l-o fi făcut să-şi schimbe traiectoria, nu vom şti nici dacă a plecat să-şi caute liberul arbitru sau sufletul pereche dar putem consemna în aceste rânduri, un lucru cât se poate de clar: omenirea a fost salvată de doi români, trei cartoane di mititei şi-o navetă de bere.
Eh! Câţi alţi eroi neştiuţi n-or fi printre noi!

The WALL…   2 comments

The WALL…

The WALL…   Leave a comment

The WALL…

The WALL…   Leave a comment

The WALL…